Economie
Una rece, una caldă pentru SSIF în semestrul 1
Compania clujeană a înregistrat în primele şase luni ale anului profit în scădere, chiar dacă cifra de afaceri a crescut. Profitul SSIF Boker a scăzut în primul semestru la 1,3 milioane de lei, cu mai bine de 50% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când se consemna un rezultat de 3,1 milioane de lei.
Rezultatul este invers proporţional cu cifra de afaceri, care a avansat cu 50.4%, potrivit raportărilor făcute Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Creşterea veniturilor vine, potrivit reprezentanţilor companiei, ca urmare a majorării veniturilor din comisioane aferente tranzacţiilor intermediate pe BVB (+32.8%) şi a creşterii comisioanelor din tranzacţii derulate de clienţi pe pieţele externe odată cu lansarea noii platforme de tranzacţionare.
Locul secund în topul brokerilor
La finele primului semestru din 2013 SSIF Broker ocupa locul al II-lea în topul brokerilor de la Bursa de Valori Bucureşti cu rulaje totale de cca. 1.58 miliarde lei, din care 1.1 miliarde lei reprezintă valoarea tranzacţiilor ocazionate de oferta de obligaţiuni emise de Unicredit Bank (550 milioane lei) care a fost intermediată în iunie 2013.
Pe segmentul dedicat produselor structurate tranzacţiile intermediate de Broker au însumat cca 94.37 milioane lei, SSIF Broker ocupând în acest top abia poziţia a III-a cu o cotă de piaţa de 15.4%.
Rezultate sub aşteptări în 2011
Brokerul clujean a încheiat anul 2012 cu un profit net de 0.8 milioane lei faţă de raportările preliminare realizate la sfârsitul lunii decembrie 2012, când se anunţa un profit net de 3.7 milioane lei.
Deşi „s-au căutat în mod activ soluţii pentru diversificarea surselor de venit”, compania s-a văzut neputincioasă în faţa contextului economic nefavorabil. „Văzut de mulţi specialişti ca un an al relansării economice, anul 2012 a reprezentat mai degrabă o dezamăgire atât din punct de vedere economic (creştere economică de doar 0.2%, inflaţie de peste 5%, în afara ţintei BNR, etc.), cât şi în termeni bursieri, tranzacţiile pe piaţa de capital de la Bucureşti înregistrând un declin cu 25% per global şi o scădere chiar mai accentuată (-31) pe segmentul de acţiuni”, se arăta în raportul companiei.
Cu toate că rezultatele au fost sub aşteptările companiei trebuie remarcată redresarea situaţiei financiare faţă de anul 2011, când s-a obţinut o pierdere netă de 15 milioane de lei.